Imi iau inima

in dinti si public ce am scris in primele zile de scoala din liceu.Adica in tinerete.Aproape ca nu ma recunosc.

Jurnal de licean

***17 septembrie 2008***

E prima zi. Păşesc cu oarecare teamă; frunzele galbene udate de picăturile albastre de ploaie sunt strivite de emoţiile mele. Copacii tremură de vânt, asfaltul se contractă din cauza tonelor de suflete de deasupra lui. Fiecare suflet işi poartă cu el visurile, temerile, dorinţele, reuşitele, aşa că este greu.
Şi-atunci te văd. Eşti acolo, undeva, pierdut in ceaţa liceului.
Trebuie să intrăm.Nu ştiu cum ajungem să fim unul lângă altul.Uşa liceului mi se pare din ce in ce mai mică şi cred că şi ţie la fel.Ne apropiem treptat şi ne privim.Tu ştii că suntem doar « eu şi tu ». « Eu şi tu » nu vom fi niciodată « noi ».Suntem eu, separat, tu, separat.Separaţi de virgule sau poate de indiferenţă.
Odată intraţi în liceu, ne desparţim.Asta a fost tot. O privire. Eu mă îndrept spre parter, tu spre etaj. Incă ceva ce ne desparte. Acum fiecare stă cu prietenii lui, cu dirigintele, cu profesorii, cu familia, cu animalul de companie.
Acum e clasa noastră. Este o clasă mare, călduroasă, unde ne vom distra, vom cânta, vom copia si poate vom învăţa. Pe pereţi sunt picturi şi proiecte făcute de fostele inimi trecute prin liceu.Diriga încearcă să ne cunoască da’ e in luptă cu contratimpul.Cele două ore au trecut uşor şi mă întorc acasă mai mult cu întrebări decât cu răspunsuri.
Ce înseamnă de fapt liceul ?Să fie doar acea privire dintre mine si tine ?Să fie acele milioane de ore petrecute in băncile albastre ?
Rememorez scena când te-am văzut.Se naşte in capul meu un pui de durere.Iau un algocalmin (pentru că era o reclama cum că ar combate durerea de când erau barbaţii cu ochii pe fete,cred că de prin ’80, se poate să mă înşel) .Beau două pahare de apă plată cu lămâie(ha !ha !).Mă gândesc că acum suntem colegi de şcoală.Poate te voi revedea.Dar destul despre tine. Mai scriu că profesorii si colegii mi s-au părut geniali, apoi merg la culcare cu gândurile pentru a doua zi.

***18 septembrie 2008***

Intru pe uşa liceului care acum mi se pare aşa de familiară. E poarta dintre exterior si interior. În exterior, liceul e impunător, îţi dă o stare de supunere. Eşti obligat să-i admiri pe cei ce intră cu seninătate în liceu (de,doar e cel mai bun).În interior, liceul este însă o familie extrem de unită unde poţi găsi mereu ajutor (pentru consolare dupa ce ai luat un 3).E ciudată uşa asta.
Mă duc spre magazin sa cumpăr (bineînteles mâncare nesănătoasă) covrigi şi ciocolată caldă. În faţa mea un tip de-a zecea cu păr creţ adorabil, foarte zâmbăreţ îşi cumpăra un KitKat. Draguţ. Tipul si gestul lui de a cumpara KitKat. Iau covrigii în mâna stângă şi ciocolata în mâna dreaptă (un detaliu extrem de important pentru că dacă aş fi făcut invers aş fi vărsat ciocolata pe tipul cu părul creţ).Mă întorc. Şi te văd. O, nu iarăşi !!! Erai fix în spatele meu. Te uiţi la mine şi zâmbeşti. Ei, acum plec înspre clasă încă afectată de moment. Trec peste prima oră pentru că orele sunt la fel în orice liceu. Pauzele sunt cele ce diferenţiază un liceu de altul.

***19 septembrie 2008***

Ştiţi ce s-a întâmplat ?A venit avalanşa. Nu,nu a nins. A venit avalanşa de teste iniţiale, de ascultat , de conversaţii de genul de la ce şcoala vii, ce cauţi aici etc.Sunt mândra că notele mele sunt respectabile, cu excepţia fizicii unde toată lumea a luat 1,2,3,1,2,3. Eu am luat 5. Şi când orele chiar ne afectau sănătatea, treceam pe lânga zecii fumători (care nu se preocupau deloc de bac, ci numai de ţigara de fiecare oră) , ajungeam in hol şi ne făceam noi cunostinţe. Aşa am aflat că tipul cu păr creţ se numea Radu, era rocker şi deţinea o chitară electrica bestială. Sau că Alexandra e fata ce vine mereu cu un fular funky. Dorina este uşor de recunoscut, are mereu unghiile verzi, sau o haine verzi, adidaşi verzi. Cristi este tipul acela foarte mişto cu ochi albaştri (extrem de sociabil cu fetele). Şi tot aşa o armată de personalităţi care se supun în faţa profesorilor. Pentru că oricât de « tari » sunt pe hol, în clase atunci când iau un 2 îşi pierd tot curajul.
-Apostu, la tablă ! Ce am avut de pregătit pentru azi ?
-Inducţia .
-Perfect ,spune-ne întâi formulele.Colegii tăi sunt foarte curioşi din moment ce sigur nu au învăţat. Apoi fă şi tu,aşa,o problemă,uşurică, de la olimpiadele judeţene.
-Uuuu(toată clasa)…

-Copii, am o veste bună şi una proastă.Pe care o vreţi mai întâi ?
-Pe cea proastă.
-Ok, scoateţi o foaie de hârtie.Numele,data, clasa, test.
-Domn’ profesor, aia bună care e?
-Că un coleg de-al vostru de la altă clasă a luat locul I la olimpiadă.
-Aaa…

***20 septembrie 2008***

Azi am ore de la 7 :00.Ştiu, sună mai rău ca o gaură neagră ce va înghiţi Pământul.Având în vedere că liceul e la mare depărtare, tre’ să mă trezesc la 5 :30.Poate totuşi la 5 :40…În fine,ajung în liceu.Nimeni.Cum nimeni ?Doar nu am citit greşit orarul ?(ca atunci când la olimpiadă am citit mediană în loc de mediatoare şi mi-a dat un răspuns evident greşit).Îmi scot carneţelul din ghiozdan,citesc,scrie 7 :00.Buun…
Ce să fac ?Ce să fac ?Şi atunci îmi vine geniala idee de a umbla prin liceu.Încep cu etajul care mi se pare mai draguţ decât parterul.Pe uşa scrie clasa. 12 A,hmm,lecţia de biologie e încă pe tablă. 9C,lecţia de mate.10D, engleza. 11B, fizica.Pe tabla,desene precum făceam eu pe la gradiniţă (omul dintr-un cerc şi beţe,copacul un dreptunghi şi un cerc).
-Buuu…
Tresar.Şi nu pentru că a zis buu.Ci pentru că atunci când e întuneric şi linişte,crezi că eşti singur(asta nu se întamplă în filmele de groază,atunci sigur nu eşti singur).Să vină cineva din spatele tău,să urle şi să te apuce de mijloc atunci când tu crezi că eşti singur provoacă cel puţin o tresărire(dacă ai peste 80 de ani poate şi un infarct).
Era Radu.
-Ha,ha,te-am speriat..
-Ba nu, doar credeam că sunt singură…
-Bănuiesc că nu te-a anunţat nimeni că nu se mai fac primele două ore pentru că e piesă de teatru…
-Mda, deci toţi sunt în amfiteatru.
-Cam da.Mergi?
-Ok.Despre ce e?
-Despre o tipă foarte draguţă care bântuia clasele unui liceu şi care a fost speriată de un tip cu păru’ creţ.
Acum e momentul când izbucnim amândoi în râs şi ne îndreptăm paşii spre amfiteatru.Îi deranjăm pe câţiva ca să ajungem unde erau dou locuri libere.Uite,acolo,în faţa noastră,colegi din şcoală puneau în scenă o piesă de teatru despre anii de liceu.
« Asta-i viaţa de liceu
Chiar de e uşor sau de e greu
Asta este lumea mea
În LVA. »

***21 septembrie***

Mâine începe weekendul !!!Yeee…. !!!S-a dus prima săptămână de liceu(care a fost absolut bestială şi plină de distracţie în pauze) şi urmează încă multe altele.Şi cam atât, tre’ să plec în oraş cu Radu,cu Iulia,cu Alexandra,ce mai,cu toată gaşca.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Imi iau inima&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s