Actfest 2012

Mi-era dor sa mai adaug cate ceva pe lista de piese de teatru, la filme si carti am tot adaugat. Concertele au ramas la fel de pustiite, dar cine mai poate sari si da din cap dupa 4-5 ore de mate pe zi?

Prima piesa, Tabloul de minunatul Eugen Ionescu, a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ideea a fost frumoasa, realitatea fiind o dublura a artei, hmm, Ion Barbu cumva? Si obsesia dusa pana la nebunie, pana in momentul in care iti ucizi sora pentru a obtine frumusetea…De ce zic ca n-a fost excelenta? Intai pentru ca actorul principal avea momente in care nu se auzea, apoi pentru ca vorbea pe muzica si atunci chiar nu se intelegea nimic, apoi pentru ca scenele cu impuscatul au fost asa…ireale…ca si cum un copil s-ar juca cu un pistol de jucarie.

A doua piesa, Povesti de familie de o autoare a carui nume nu il pot scrie sau pronunta (din cate am inteles eu e sarb) care mi-a adus aminte de Fuck you, Europa si de genunchii ce dor, genunchii juliti. Mi-a placut  mult, mult, pentru ca actorii au reusit cumva sa faca povestea amuzanta si trista. Amuzanta pentru ca mama arata ca o pustoaica de 4-5 ani, imbracata in toate culorile, jucandu-se cu papusile, tatal era cu 10 cm mai scund ca ea, iar fiul trecea prin anumite ipostaze, inclusiv prin transformarea intr-o fata cu un fel de tutu si peruca roz. Si se intelegeau acesti membri de nu mai puteau. Partea trista e legata de violenta in familie, de lipsa de comunicare, de indiferenta, de napasare, de minti inchise, de un tineret ce alege calea gresita in timp ce parintii isi vad de treaba lor. Povestile astea de familie sunt teribile, tragice.

Ultima piesa fu inspirata din Napasta lui Caragiale si m-as fi asteptat sa iasa mai bine din doua motive:

1.Caragiale

2.Bucurestiul in care eu continui sa am incredere

Dar n-a fost chiar asa, femeia si nebunul au interpretat cel mai bine (logic, de altfel), iar cei doi au fost cam stersi, n-au prea transmis nimic. Nu m-au intristat.

Daca e sa stabilim dupa aplauze, piesa numarul doi castiga.

Daca e sa stabilim dupa mesaj, piesa numarul doi.

Dupa energia actorilor si capacitatea de a exprima si a se exprima, piesa numarul doi.

Ma sperie faptul ca, in timp ce scriam, un paianjen statea spanzurat in aer la 20 cm in fata mea si in momentul in care l-am zarit a inceput sa urce pe tavan, apoi a disparut. Mie mi-e frica de vietatile astea, chiar daca stiu ca sunt inofensive.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s