Draga viata

Va povesteam acum ceva timp despre Prea multa fericire aparut la editura Litera. Autoarea lui, Alice Munro, e cea care a castigat Nobelul in 2013. Ieri am aflat o veste buna, tot la editura Litera va aparea o noua carte si-anume Draga viata. Mai jos aveti un fragment:

Stăteam pe banca de lângă gară şi aşteptam. Clădirea gării se deschisese la sosirea trenului, dar acum era încuiată. O altă femeie şedea la celălalt capăt al băncii, ţinând între genunchi un săculeţ din plasă cu ochiuri largi, plin cu pachete învelite în hârtie pătată de grăsime. Carne proaspătă. Se simţea mirosul.
Peste un rând de şine vedeam trenul electric, gol, aşteptând.
Nu mai apăru nici un alt pasager, şi, după o vreme, şeful de gară scoase capul pe fereastră şi strigă:
– San!
La început am crezut că striga pe cineva Sam. Şi, într-adevăr, un alt bărbat îmbrăcat într-un fel de uniformă oficială apăru de după colţul clădirii. Traversă şinele şi urcă în tren. Femeia cu pachetele se ridică şi o porni în urma lui, aşa că m-am luat şi eu după ea. De peste drum izbucniră deodată strigăte, şi uşile unei clădiri cu acoperişul plat şi pereţii din lemn întunecat se deschiseră, lăsând să iasă câţiva bărbaţi care îşi îndesau căciuli pe cap. La brâu li se legănau cutii cu mâncarea de prânz. După gălăgia pe care o făceau ai fi zis că trenul avea să le plece de sub nas dintr-o clipă într-alta. Dar, după ce urcară, nu se întâmplă nimic. Vagonul rămase pe loc, iar ei se numărară unul pe altul, îşi dădură seama cine lipseşte şi îi spuseră maşinistului că încă nu putea să plece. Apoi cineva îşi aminti că omul care lipsea avea zi liberă. Vagonul porni, deşi n-ai fi putut să-ţi dai seama dacă mecanicul ascultase vreo parte din discuţia lor sau dacă-i păsa. Coborâră toţi la un joagăr în pădure – le-ar fi luat cel mult zece minute pe jos să ajungă acolo –, şi, la scurtă vreme după aceea, apăru lacul, acoperit de zăpadă. În faţa lui era o clădire albă din lemn. Femeia îşi aranjă pachetele cu carne şi se ridică. Am urmat-o. Mecanicul strigă din nou „San”, şi uşile se deschiseră. Două femei aşteptau să urce. O salutară pe femeia cu pachetele, şi ea le spuse că era o zi mizerabilă.
Toate evitară să se uite la mine atunci când am coborât în urma ei. Se părea că, la capătul acesta de linie, trenul nu avea de aşteptat pe nimeni.
Uşile se trântiră în urma mea, şi vagonul porni înapoi.

Copyright: Editura Litera

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s