Teatru

Desi nu sunt chiar in cea mai libera perioada, am reusit sa ajung saptamana trecuta la cateva piese. Sa le luam pe rand:

Pranzul cel lung, o piesa in care personajele participau la un pranz lung, repetitiv, generatii dispareau si apareau, viata trecea pe langa toti si niciunul nu facea nimic remarcabil. Timpul trecea greu, oamenii preferau insa sa stea in casa „noua”, comoda si sa astepte. Morala: iesi din zona confortabila si fa ceva pentru fericirea ta. Nu mai fi anonim.

Caragiale StandUp. Piesa asta nu mi s-a parut in stilul Caragiale, mai degraba Nietzche sau Platon. Concepte filosofice din greu, intelesuri ascunse, ganduri nerecunoscute. O incercare de modernizare a teatrului.

Nunzio. O piesa care mi-a placut mult, o piesa despre doi prieteni foarte buni, fiecare avand anumite probleme: unul grav bolnav, celalalt implicat in afaceri dubioase. Nunzio e cel bolnav, un personaj naiv, dornic de afectiune, cumva dragalas. Celalalt e cam bad boy, dar frumusetea piesei consta tocmai in schimbarea lui atunci cand vorbeste sau sta cu Nunzio. Prietenie sincera.

Drum in jos cu ingeri. Ceva i-a lipsit acestei piese. Piesa pornea de la diverse cupluri care lovesc cu masina un inger si pentru ca sunt atat de egoisti si preocupati de propriul bine se hotarasc sa il abandoneze. Sfarsesc intr-o prapastie pentru ca asta ii astepta la capatul drumului. Putea fi dezvoltata mai frumos aceasta idee. De asemenea, mi-ar fi placut sa ilustreze mai dur/complex/altfel relatia esuata dintre doi oameni ce s-au iubit candva. Parca, parca as fi vrut altceva.

Cabaretul cuvintelor. In sfarsit, mi-am indeplinit o mica dorinta, de a vedea una din piesele lui Matei Visniec. Un om prea drag mie pe care sper sa-l intalnesc vreodata. O piesa despre cuvinte, despre povesti, despre cum oamenii s-au indepartat de cuvinte, le-au abandonat si injosit. Iar ele isi revin, doar ca acum sunt singure, separate de om. O piesa amuzanta si trista, plina de emotii.

Inundatia, o piesa destul de interesanta. Un cuplu gresit, cu femeia dornica de puritate, de frumos, de estetic, de pictura adevarata si cu barbatul cinic, sarcastic, care intelege ca totul este ipocrizie. Urmeaza o inundatie de vesti bune ce ii inebuneste pe amandoi, pana in momentul in care bula se sparge. Cuplul se autodistruge.

Steaua fara nume. Un spectacol prea frumos. L-am mai vazut cand eram mai mica si nu cred ca am inteles totul atunci. Probabil ca nici acum. O piesa complexa, despre alegeri, despre frumusetea simpla, despre curajul de a privi spre cer, despre flori culese dimineata, despre lux si comoditate, despre cum sa te pierzi intr-un mic orasel. Una din cele mai bune piese.

Galceava zeilor. O piesa extrem de amuzanta, cu replici geniale, cu actori minunati. La propriu si la figurat. Vorbim aici de Zeus, Afrodita, Hermes, Eros. Totul porneste de la mania Afroditei atunci cand nu a fost aleasa drept cea mai frumoasa femeie. Acum incepe galceava zeilor. V-as recomanda sa o vedeti, e jucata de cei de la UNATC.

Ca sa facem un rezumat, cel mai mult m-au incantat: Galceava zeilor, Steaua fara nume, Cabaretul cuvintelor si Nunzio. In ordinea asta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s