Elefantul îţi aduce bagajul cu cărţi

elefant1-150x150Prima oară când deschidem ochii vedem o cameră de hotel, cu mobilă modernă, deşi cam îngrămădită, cu un tablou fără valoare pe perete şi un pat imens, cu aşternuturi abia schimbate. Draperiile albastre împiedică lumina să afecteze ochiul, în timp ce un televizor banal se odihneşte pe suport. Un cadru tipic pentru un roman poliţist, iar următorul element sporeşte misterul.

Încercăm să strângem fiecare fărâmă de energie şi să ne apropiem. Bătăile inimii bubuie în toată camera, iar mâinile au un tremur uşor. Emoţia descoperirii. Teama de necunoscut. Aceste stări ne încearcă în momentul în care întrevedem obiectul. Scoatem un mic strigăt de uimire şi ne dăm un pas înapoi.

E un bagaj cu cărţi.

Nu orice bagaj ce are aruncat în el două-trei cărţi cu subiect siropos, cu happy end, de citit pe plajă. E un alt tip de bagaj, e plin de cărţi adevărate, frumoase, complexe, tulburătoare. Nu are niciun spaţiu nefolosit şi totuşi cărţile sunt aranjate cu atât de multă grijă încât nicio colţ nu e îndoit.

Ceva ne îmbie să ne apropiem şi mai mult, să mângâiem suprafaţa bagajului şi îi răsfoim cu delicateţe conţinutul. Ne imaginăm plăcerea întoarcerii unei pagini, surpriza dată de o poveste încântătoare şi mirosul de hârtie proaspăt tipărită.

– Stai pe loc!

Tresărim şi ne uităm în toate părţile după vocea care ne-a vorbit. Poate cineva a uitat să aducă prosoape în baie şi a revenit să îşi îndrepte greşeala? Poate vor să ne întrebe ce dorim pentru masă? Totuşi, de ce ar folosi un ton atât de dur, este camera noastră şi aici vom rămâne pentru următoare săptămână.

– Sunt bagajul cu cărţi. Eu îţi vorbesc, nu te mai uita aşa buimacă peste tot. De fapt, continuă, e destul de amuzant.

-Cine este?

– Vai, cu siguranţă nu ai un auz bun. SUNT BAGAJUL CU CĂRŢI!

– Am auzit asta, doar că pare neobişnuit să vorbeşti.

– Sunt un bagaj deosebit, cu o personalitate marcantă. Dar nu vreau să rămân cu tine aici până nu mă conving că meriţi. Spune-mi, citeşti?

-Da.crima-si-pedeapsa_1_produs

-Mult?

-Da.

-Dostoievski?

-Da.

-Kafka?

-Da.

-Întrebarea dificilă. Elfriede Jelinek?

-Da.

– Aşa mai merge, meriţi să porţi această discuţie cu mine. După cum ziceam, sunt un bagaj deosebit, ai putea spune magic. Stăpânul meu deţine un loc fantastic, plin cu cărţi superbe pe nume Elefant. Aşa l-a poreclit el, mie îmi place cum sună. Iar eu am cărţile lui preferate şi mă plimb prin lume să le ofer cititorilor iubitori de frumos. Mă gândeam ca tu să fii următoarea norocoasă.

– E o adevărată onoare, sunt chiar surprinsă că am fost aleasă. Nici nu ştiu cum să îmi exprim recunoştinţa faţă de stăpânul tău.

– Ei bine, e simplu, poţi veni în clubul nostru, al elefanţilor, sunt multe avantaje pentru participanţi. Avem cele mai bune cărţi pentru ei şi le oferim la preţul prieteniei. Apoi, stăpânul meu e un colecţionar avid, poţi găsi şi alte lucruri necesare pentru viaţa de zi cu zi. Recunoştinţa ta va fi astfel valorificată. Să revenim însă la cărţi, după cum vezi am 43 de exemplare, pornind de la Portocala mecanică până la Ferma animalelor, trecând prin Draga viaţă şi ajungând După cutremur. Totul va fi al tău.

ferma-animalelor_1_produs

– Sunt încântată să primesc toate aceste lucruri, dar de ce se întâmplă asta? Intru în camera de hotel şi găsesc un bagaj care îmi vorbeşte despre cărţi, unul chiar generos care vrea să îmi ofere toate lecturile frumoase pe care le are.

– Explicaţia e simplă: nu te poţi lipsi de cărţi în concediu. Sunt la fel de necesare ca aerul pe care îl respiri acum. Lumea captivă dintre pagini este eliberată şi înfrumuseţată când citeşti, iar vacanţa va căpăta un aer exotic, misterios. Vei privi altfel peisajele din jur după ce ai trecut printre alte universuri.

– Ai dreptate, cărţile te ajută să priveşti altfel împrejurimile tocmai pentru că ai un termen de comparaţie. Mult adevăr ai spus, dragă bagaj.

-Da,da, să lăsăm politeţurile deoparte. Nu te-am adus aici să vorbeşti cu mine, hai, pune mâna pe Muntele vrăjit şi spor la citit!

Când deschidem iar ochii, cuvintele se joacă în faţa noastră, iar televizorul banal încă se odihneşte pe suport. Cartea ne învăluie în povestea ei tainică, iar noi ne cufundăm în visare. Concediul acesta nu putea fi mai plăcut!

muntele-vrajit_1_produs

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s