Recenzie: Cartea de gramatică interioară de David Grossman

Titlu: Cartea de gramatică interioarăDSCN5265

Autor: David Grossman

Editura: Univers

An apariţie: 2012

Nr. pagini: 448

 

Mă aşteptam ca această carte să fie complexă, să exploreze fiinţa în cele mai ascunse cotloane şi să scoată la iveală părţile tulburătoare ale umanităţii şi nu     m-am înşelat. Prin ochii copilului Aaron, lumea se vede altfel, o putem tăia în zeci de bucăţi, o putem analiza, o putem reface sau distruge. Totul depinde de imaginaţie, a lui şi a noastră.

Aaron este un copil retras în sine, nu comunică aproape deloc cu părinţii lui, dar încearcă să se apropie de sora lui mai mare care vrea să fugă de acasă pentru a se înrola. Conflictele violente din familie, ura dintre membrii ei ( mamă-bunică, mamă-soră, tată- mamă), dorinţa fiecăruia de a scăpa de responsabilităţile unei legături îl afectează enorm şi îl fac să trăiască într-un univers paralel cu realitatea, în care el decide ce este în jur, de ce se întâmplă şi pentru cât timp. 

De obicei, se salvează prin descoperiri, prin evenimente precum dărâmarea pereţilor din casa unei vecine, şcoala cu orele ei interminabile, lagărele, trimiterea bunicii la azil sau prima dragoste. De fiecare dată, lui îi este greu să ducă o conversaţie până la capăt şi preferă se se cufunde într-un monolog bine construit. Gramatica interioară este singura care îl menţine la suprafaţă.

Mi-a plăcut dualitatea personajelor, fiecare are două părţi de arătat în momentul bine ales din structura romanului. Aaron este exemplul cel mai evident: un copil naiv, bun, cu gânduri nevinovate şi un copil crud, răzbunător, chiar violent. Dacă adunăm toate aceste caracteristici ajungem la o carte plină de idei originale, frumoasă şi tulburătoare. Nu e chiar uşor de citit, dar la sfârşitul ei ştii că ceva s-a schimbat.

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s