Discuţie: Shakespeare şi operele sale

Iniţial voiam să încep această postare cu o discuţie despre cărţi citite şi uitate, senzaţii din timpul lecturii etc. Apoi am şters tot, gândindu-mă că am nevoie de un întreg articol pentru aceste gânduri. Voi trece aşadar direct la subiect: Shakespeare şi ce am citit, ce îmi amintesc, ce doresc să mai citesc, păreri. 

Toate legăturile mele cu Shakespeare sunt localizate în liceu, după cum mă anunţă lista mea de lecturi. A şaptea carte citită în clasa noua şi probabil una din cele mai cunoscute opere este Romeo şi Julieta. Ştiu sigur că mi-a plăcut, că am citit-o de mai multe ori (lista anunţă că de 2 ori, dar cum n-am ţinut evidenţa cărţilor înainte de liceu este posibil să mai fie o lectură prin gimnaziu) şi că am apreciat stilul de a scrie. Cred că am văzut un film cu povestea modernă a celor doi, dar nu m-a încântat.

În continuare, voi schematiza lecturile după câteva elemente cheie.

Hamlet

Îmi amintesc că am citit: Da.

Îmi amintesc subiectul: Da.

Mi-a plăcut: Foarte mult.

Recitit: Nu

Aş reciti: Probabil.

Film: Da, unul care mi-a plăcut foarte mult şi care a durat aproximativ 3 ore. L-am văzut în cadrul orelor de engleză din liceu, versiunea din 1996. 

Regele Lear

Îmi amintesc că am citit: Da.

Îmi amintesc subiectul: Vag.

Mi-a plăcut: Extrem de mult.

Recitit: Nu.

Aş reciti: Cred că da.

Film: Nu.

Macbeth

Îmi amintesc că am citit: Vag.

Îmi amintesc subiectul: Nu.

Mi-a plăcut: Nu mai ştiu, dar probabil că da.

Recitit: Nu.

Aş reciti: Da, pentru că nu îmi amintesc mai nimic.

Iulius Cezar

Îmi amintesc că am citit: Nu.

Îmi amintesc subiectul: Nu.

Mi-a plăcut: Nu ştiu.

Aş reciti: Da.

Cum vă place

Îmi amintesc că am citit: Da.

Îmi amintesc subiectul: Vag.

Mi-a plăcut: Aş merge spre da.

Aş reciti: Da.

A douăsprezecea noapte

Îmi amintesc că am citit: Da.

Îmi amintesc subiectul: Nu.

Mi-a plăcut: Da.

Aş reciti: Da.

Mult zgomot pentru nimic

Îmi amintesc că am citit: Da.

Îmi amintesc subiectul: Vag.

Mi-a plăcut: Da.

Aş reciti: Da.

Să nu vă mire că în unele situaţii nu îmi amintesc subiectul, dar ştiu dacă mi-a plăcut sau nu pentru că îmi este mult mai uşor să îmi amintesc senzaţiile din timpul lecturii decât acţiunea în sine. Dacă am uitat ce am citit de Shakespeare, situaţia e mult mai gravă la Jules Verne de exemplu unde am citit toate romanele ( colecţia celebră de 40 de cărţi) şi din care îmi amintesc doar 3-4 subiecte mai cunoscute. 

Revenind la Shakespeare, cred că voi reciti ce am menţionat mai sus şi de data aceasta voi scrie impresiile pe blog pentru a-mi rămâne mai bine în minte. Aş mai citi Richard III, Henry IV, V şi VI, Othello, Visul unei nopţi de vară, Comedia erorilor sau Cei doi tineri din Verona. Dacă aveţi alte recomandări, îmi puteţi spune în comentarii, de asemenea aştept să îmi spuneţi ce aţi citit, ce vă amintiţi, ce v-a plăcut, ce părere aveţi despre stilul lui Shakespeare sau orice alte păreri legate de această discuţie. 

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Discuţie: Shakespeare şi operele sale&8221;

  1. Am citit câteva piese de Shakespeare când eram prin liceu şi prin facultate. Din păcate (sau fericire?), eu l-am şi studiat la şcoală, în engleză. Probabil de asta mi-a picat puţin cam greu textul… În loc să urmăresc acţiunea şi evoluţia personajelor, mă pierdeam printre cuvinte şi expresii necunoscute. 😀 Nu i-am citit toate piesele, însă preferata mea, de departe, este Visul unei nopţi de vară. Are comedie, are dramă, are fantezie, dar şi foarte multă dragoste. Plus că mi s-a părut şi textul mai frumos scris în limba engleză. Deşi piesele lui de teatru mi-au plăcut, nu au reuşit să mă fascineze, însă sonetele lui Shakespeare sunt demenţiale! De prin facultate încoace, tot ţin cărticica pe lângă mine înainte să mă culc noaptea, şi mai citesc câte un sonet sau două. Nu ştiu de ce îmi plac atât de mult, dar îmi plac! ❤

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s