Recenzie: Cimitirul animalelor de Stephen King

Titlu: Cimitirul animalelorDSCN5387

Autor: Stephen King

Editura: Nemira

Nr. pagini: 408

Carte împrumutată de la bibliotecă, vezi starea proastă în care se află.

Voi începe această recenzie cu câteva explicaţii. Aveam altă recenzie planificată pe ziua de azi, însă în această dimineaţă mi-au revenit în minte micile probleme pe care le-am avut cu această carte şi m-am gândit să le împărtăşesc cu voi cât mai repede.

Nu am obiceiul de a citi cărţi horror pentru că nu fac parte din genurile mele preferate, am vrut să încerc acest roman pentru a „ieşi din zona de confort”, pentru a vedea dacă este ceva atractiv în acest stil. Prima mea idee a fost să mă duc la Stephen King şi să aleg cea mai subţire carte pentru ca în cazul în care nu îmi va fi pe plac să nu pierd extrem de mult timp.

Am uitat să menţionez că nu am experienţă cu cărţile horror, dar am văzut suficiente filme şi ştiu care sunt scenele clasice. Aşadar, Cimitirul animalelor începe într-un mod clasic, o familie se mută într-o casă ce parcă are semne de avertizare, tatăl se împrieteneşte cu vecinul de alături, cel care îi va povesti ulterior de un loc numit Cimitirul animalelor unde copiii se duceau să îşi îngroape animalele de companie. Acest loc este înconjurat de ceva straniu, iar dincolo de el este tărâmul cu adevărat înspăimântător. Nu este o idee rea pentru o carte horror, dar mi-aş fi imaginat-o altfel pusă în scenă.

Înainte de a spune care au fost micile probleme, ţin să menţionez că n-a fost o lectură rea, ci mai degrabă neutră, nu m-a făcut să povestesc despre ea altcuiva, să m-a păstrat în atmosfera ei după ce am terminat-o.

* Am simţit că acţiunea este lipsită de curaj. Sunt suficient de puternică încât să citesc cărţi de groază şi scopul pe care îl urmăresc, evident, este să mă sperii. Cred că o carte horror nu se îndreaptă spre personaje, spre construirea lor, spre moduri de gândire, deci singura ei preocupare ar trebui să fie înspăimânarea cititorului. Ceea ce nu s-a întâmplat, cel puţin nu la început. De fiecare dată când aveai parte de o scenă mai puternică, se dovedea a fi un exerciţiu de imaginaţie al personajului principal, o halucinaţie, un scenariu posibil sau doar proiecţia unei frici. Să vă dau un exemplu care nu este din acest roman ( fără spoilere, prin urmare) şi care vă va arăta la ce mă refer. Personajul principal se trezeşte liniştit şi vede pe pereţi un mesaj scris cu sânge I will kill you. În loc să lase acest element oarecum de groază ( pot mai mult, dar nu e cazul acum), în această carte probabil că ar fi transformat în: un copil cu probleme de vorbire a vrut să îi facă o surpriză şi a scris cu vopsea ceea ce el credea că înseamnă I will hug you. So tight. Nu am înţeles de ce autorul a înlăturat elementele mai puternice pentru a le transforma în iluzii.

* Ceea ce am observat atât în această carte, cât şi în filme este că durează mult prea mult până să se întâmple ceva cu adevărat. Mai exact, cam 350 de pagini. Îmi dau seama că trebuie să ţii cititorul în tensiune, dar eu am tot aşteptat să apară ceva care să îmi stârnească o reacţie, atunci când a  venit eram deja prea plictisită şi nu m-a impresionat. În plus, am văzut filme în care se întâmplau lucruri mult mai aiurea. Cei care aţi mai citit Stephen King, în romanele lui de 1000+ pagini când începe să se întâmple ceva?

* Am mai avut mici probleme pe parcurs, dar am cam lungit această postare şi mă voi opri aici. Pentru a nu încheia pe un ton negativ, ţin să precizez că finalul a avut câteva momente bune, care aveau şansa să te sperie puţin.

Fun fact: După ce am terminat cartea, am fost zguduită ( alături de canapeau mea) de un cutremur. Un final aproape glorios, aş zice.

Vă invit să citiţi recenziile publicate azi de prietenii din blogosferă:

Diana

Gabi

Ana Maria

Alina

Iulia 

Lavinia Monica

Adelina Tomescu

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Recenzie: Cimitirul animalelor de Stephen King&8221;

  1. mie îmi place king de mor, iar după ce am citit cartea asta, crede-mă, am rămas puțin așa… :))
    faza e că… acum depinde la ce să te aștepți și depinde cât de tare te identifici cu ceea ce se întâmplă în carte.
    oricât de stupid/ groaznic sună, eu am o fascinație pentru chestiile puțin morbide, așa că Cimitirul a mers ca unsă.
    îți dau într-adevăr dreptate cu faptul că a lungit-o puțin și că uneori totul devine atât de apăsător, încât ai impresia că se întâmplă ceva mare, dar de fapt nu-i așa, însă cred că e construită în mod voit în acest fel.
    în orice caz, citește și Misery! :p
    sau Jocul lui Gerald – asta e seriously creepy, i-am făcut review pe blog, așa că citește și, dacă te atrage, give it a try. i simply loved it :p

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s