Jurnal de Bucureşti: Chitară, pian, jazz

Se făcea că era sâmbătă, iar eu navigam prin colţurile mai mult sau mai puţin obscure ale internetului, unul dintre aceste colţuri fiind Facebook. Şi pentru că nu trebuie să aruncăm toate relele pe el, ies in faţă şi zic că eu acolo am văzut că Universitatea Naţională de Muzică face 25 de ani şi prin urmare organizează mici concerte prin Cişmigiu. Atât mi-a trebuit, mai ales că nu sunt la primul eveniment de acest gen ( vezi Pianul călător la care am fost tot în Cişmigiu).

Din toate spectacolele din program am ales să merg la cel de chitară, de pian şi jazz. În total, trei ore.

Cel de chitară a avut loc la pod şi am folosit ocazia pentru a studia oamenii ( ocupaţia mea favorită, de altfel). Am fost surprinsă în mod plăcut de tinerii care se opreau să asculte şi de copiii care trăgeau de mânecile ocupate ale părinţilor pentru a rămâne. Însă bineînţeles că au existat şi persoane care vorbeau mai tare decât se auzea chitara şi bătrâne care discutau despre preţul ouălelor în interes de informare a populaţiei. Nu ai ce să le ceri şi nici nu are vreun sens. Când m-am lămurit cu oamenii, au trecut spre apă, spre frunze, spre cer. Frumoase ca de obicei, mai ales pe fundal de chitară. Nu ştiu dacă vi se pare neobişnuit să fiu atentă la alte lucruri, dar asta sunt şi nu îmi pot opri gândurile când primesc muzică.

Am fost apoi la foişor unde a început concertul de pian şi a fost frumuşel, mai frumuşel decât la chitară. Nu mă refer aici la talent, că toţi erau buni, dar pur şi simplu îmi place pianul mai mult decât chitara. După a fost jazzul. Şi frigul s-a transformat în trăire şi emoţie. Jazzul a fost un amestec de energie, senzual, veselie şi nebunie. M-a surprins că mi-a plăcut atât de mult încât să nu mai vreau să plec din parcul ăla. Am reţinut piesa Mercy,Mercy, Mercy şi sunt în căutare pentru celelalte.

P.S. Doar eu cred că jazzul merge foarte bine cu whisky?

Jurnal de Bucureşti #2. Journey pub + Gone Girl.

1800365_726411334098031_2289246177676442644_n

În episodul numărul 1, v-am povestit despre cum a fost la piesa Vicleniile lui Scapino la teatrul Masca ( click aici), pentru episodul 2 avem un nou pub descoperit şi un film recent văzut. Le amestec pentru că s-au întâmplat la diferenţă de o zi.

În Journey Pub îmi doream de mult timp să ajung pentru că îmi place tema lor : călătoria. Ideea este că modul în care este aranjat locul, decorul, meniurile, mâncarea, altfel spus tot ce vezi atunci când intri la ei are legătură cu acest subiect. Mi-ar fi plăcut să stau pe terasă (acolo unde decorul este absolut minunat, nici nu ştii încotro să te uiţi), dar când am ajuns noi, pe la 6, era ocupat 100%. Aşa am ajuns sub norii din imaginea de mai sus, foarte simpatici de altfel. În câteva minute, s-au ocupat şi locurile de aici ceea ce mă face să vă recomand rezervările. Cât despre ce am încercat, mi-am luat mousse au chocolat (am văzut eu nişte poze convingătoare pe pagina lor de Facebook) şi a fost tare bună. A venit cu două sosuri, unul cu lămâie şi ceva tot cu ciocolată, cred. Oricum ar fi, bun, bun, bun. Abia aştept să mai încerc dulciurile lor şi bineînţeles, felurile de mâncare din diferite locuri ale lumii.

Trecând la un subiect mai creepy, am văzut Gone girl. Pentru cei care nu ştiţi despre ce e vorba, o femeie este dată dispărută şi toate bănuielile cad asupra soţului care nu avea una din cele mai frumoase relaţii cu aceasta. Atât voi spune despre subiect pentru că nu vreau să dau spoilere, veţi vedea ce s-a întâmplat, în ce condiţii a dispărut şi cum se termină această poveste. A fost un film impresionant şi m-am gândit la subiectul lui o zi întreagă, îmi tot reveneau imagini, replici şi reacţii. Cel mai tare mă bucur că nu am putut anticipa ce se va întâmpla deci am scăpat de filmele previzibile.  Dar este greu să discut despre Gone girl, fără să vă dau indicii, deci vă recomand să îl vedeţi şi apoi veţi înţelege de ce am spus creepy, impresionant şi de ce mi-a rămas în minte atât de mult timp.

Cam atât, rămâneţi cu ochişorii pe blog pentru că urmează episodul numărul 3.