Jurnal de Bucureşti: Chitară, pian, jazz

Se făcea că era sâmbătă, iar eu navigam prin colţurile mai mult sau mai puţin obscure ale internetului, unul dintre aceste colţuri fiind Facebook. Şi pentru că nu trebuie să aruncăm toate relele pe el, ies in faţă şi zic că eu acolo am văzut că Universitatea Naţională de Muzică face 25 de ani şi prin urmare organizează mici concerte prin Cişmigiu. Atât mi-a trebuit, mai ales că nu sunt la primul eveniment de acest gen ( vezi Pianul călător la care am fost tot în Cişmigiu).

Din toate spectacolele din program am ales să merg la cel de chitară, de pian şi jazz. În total, trei ore.

Cel de chitară a avut loc la pod şi am folosit ocazia pentru a studia oamenii ( ocupaţia mea favorită, de altfel). Am fost surprinsă în mod plăcut de tinerii care se opreau să asculte şi de copiii care trăgeau de mânecile ocupate ale părinţilor pentru a rămâne. Însă bineînţeles că au existat şi persoane care vorbeau mai tare decât se auzea chitara şi bătrâne care discutau despre preţul ouălelor în interes de informare a populaţiei. Nu ai ce să le ceri şi nici nu are vreun sens. Când m-am lămurit cu oamenii, au trecut spre apă, spre frunze, spre cer. Frumoase ca de obicei, mai ales pe fundal de chitară. Nu ştiu dacă vi se pare neobişnuit să fiu atentă la alte lucruri, dar asta sunt şi nu îmi pot opri gândurile când primesc muzică.

Am fost apoi la foişor unde a început concertul de pian şi a fost frumuşel, mai frumuşel decât la chitară. Nu mă refer aici la talent, că toţi erau buni, dar pur şi simplu îmi place pianul mai mult decât chitara. După a fost jazzul. Şi frigul s-a transformat în trăire şi emoţie. Jazzul a fost un amestec de energie, senzual, veselie şi nebunie. M-a surprins că mi-a plăcut atât de mult încât să nu mai vreau să plec din parcul ăla. Am reţinut piesa Mercy,Mercy, Mercy şi sunt în căutare pentru celelalte.

P.S. Doar eu cred că jazzul merge foarte bine cu whisky?

Fix in seara asta astept

Fix în seara asta îmi aștept băiatul cu ochi de origami, cel prins între două limite trasate fin cu creionul. Îl aștept să-mi declare război gândurilor, să facem pace apoi prin îmbrățișarea gleznelor, să ne învârtim până când nu mai avem aer și coate și vise. Când aștepți, timpul se măsoară în dor.

bună eu sunt băiatul cu ochi de origami

trăiesc într-o lume şchiopă pe care o lovesc

cu pumnii să mă descarc de nervi

perna e prea moale/

am zburat cu un pilot

cu şapcă roşie eu am mereu capul gol

de atâta teamă / într-un glob de cristal

(din filmele americane)

cu stropi de zăpadă

pe care îi întorci doar tu

e instrument de tortură

nu te mai văd

e ceaţă/

dar mai ţii minte că iubeai

ochii mei de origami ?

că mă loveai,da’ oboseai

şi ţipai că sunt un prost

la fel ca ceilalţi ?

nu mai spune nimic,te rog/

mi-am cumpărat cercei noi

eşti groaznică.

Bună ziua,suntem de la Poliţie !

Ne pare rău să vă anunţăm

Că fata cu ochii de sticlă…

Fix în seara asta când am nevoie de șoapte, când nu mai știu unde sunt și încotro mă duc, băiatul cu origami se luptă cu demonii altcuiva. Departe, unde scrisorile n-ajung,porumbeii nu mai au de mult timp curaj să zboare. Iar pisicile torc în colțuri călduroase de suflet.

Povestea fetei cu ochi de sticlă și a băiatului cu ochi de origami pornește de la muzica frumoasă a Alinei Manole, pe care o puteți asculta pe 2 și 3 iunie, la 19:30, Teatrul Excelsior.

Turneul Stradivarius

Untitled

Nimic nu ma bucura mai mult decat evenimente frumoase in Bucuresti. Inainte sa ma mut aici, imi faceam tot felul de planuri cu locuri de vizitat, concerte de bifat pentru ca in orasul natal oferta tinde grav spre zero. Pe lista mea a aparut acest turneu Stradivarius ce va avea loc pe 11 iunie la Sala Radio.

De ce ar trebui sa mergeti? Pentru muzica. Pentru ca avem nevoie de muzica. Pentru sunetul unei vioare Stradivarius. Pentru pianul lui Eduard Kunz. Pentru ca acest turneu sprijina un proiect social: Hopes and Homes for Children Romania.

Programul turneului include Integrala Sonatelor pentru vioara si pian de Serghei Prokofiev, precum si o serie de lucrari de acelasi compozitor pentru aceste doua instrumente. Cu aceasta ocazie, nu uitati sa fiti in the mood for Prokofiev si sa participati la concertul din Bucuresti.

De cei doi participanti la turneu v-am mai povestit, daca nu stiti despre ei puteti citi paragraful in italic:

Alexandru Tomescu, câștigător a numeroase competiții precum Paganini, Marguerite Long-Jacques Thibaud sau George Enescu, este cel care a creat Turneul Național Stradivarius și singurul artist clasic român care vinde CD-uri și DVD-uri în tiraje de peste 5000 de exemplare. Eduard Kunz a fost inclus de către BBC Music Magazine în top 10 cei mai buni pianiști, a fost câștigător al competiției George Enescu în 2007 și concertează în cele mai importante orchestre: BBC Symphony Orchestra,Royal Liverpool Philharmonic, Orchestra Philharmonia, Orchestra Națională Rusă.

Programul turneului este:

Târgu Mureş – 18 mai – Palatul Culturii
Bistriţa – 20 mai – Sinagoga
Cluj-Napoca – 21 mai – Casa Studenţilor
Timişoara – 25 mai – Filarmonica „Banatul”
Oradea – 27 mai – Filarmonica Oradea
Hunedoara – 29 mai – Castelul Corvinilor
Sibiu – 30 mai – Filarmonica Sibiu
Piteşti – 2 iunie – Casa de Cultură a Sindicatelor
Craiova – 4 iunie – Filarmonica „Oltenia”
Bacău – 7 iunie – Filarmonica Bacău
Iaşi – 9 iunie – Universitatea de Muzică

Dezvaluirile ordinii

M-am apucat de restul de 30% din camera ( ma refer la ordine+aruncat)  si inca ma minunez ce pot gasi. Corespondenta mea cu o tipa din Franta, o chema Anais, corespondenta plictisitoare si destul de stupida. Imi amintesc totusi ca eram entuziasmata de ea si o credeam prietena mea. I-am trimis si mi-a trimis o vedere de Craciun. Vederea e foarte frumoasa, peisajul de iarna superb. Discutam in engleza noi, desi eu stiam (vag) franceza. Scrisori primite de la Teo si Moni de acum doua secole (adica sapte ani). Foarte amuzant sa le citesc acum si sa le compar cu discutiile de ieri, sa zicem. Biletul de la Rammstein, un bilet de tren Galati- Bucuresti Nord. Mii de foi, la care am lucrat, la care m-am chinuit, pe care acum le arunc (desi imi vine sa le pastrez, doar e munca mea, trecutul meu, stiu ca ele nu-mi vor fi utile in viata asta si [probabil] nici in cele viitoare). Notite. Piese de teatru scrise de mine prin gimnaziu. Un manual de engleza dintr-a noua pe care nu l-am folosit niciodata si pe care am dat o groaza de bani ca asa a fost soarta.  Insemnari care pareau foarte importante pe atunci. Brosuri despre universitati din Anglia. Cred ca as putea sa scriu 20,30, 40 de postari cu ce am gasit in camera mea de-a lungul unor zile (in care m-a apucat pe mine febra „fa ordine, arunca fara mila, pastreaza cu drag” ) si povestea lor. Banuiesc ca povestile adunate ar insemna o viata. Mi-ar placea sa-mi iau toate lucrurile dragi, cu poveste la mine, in Bucuresti, teama mi-e ca nu vor incapea asa ca le las in camera asta ce va ramane aproape goala.

La gramada…

Am terminat 2 carti intre timp 1984 de George Orwell si Kafka pe malul marii de Haruki Murakami.

1984 este o carte declarata ca avand subiectul comunism.Tragic.M-a ingrozit lipsa aia de libertate.Bazata oarecum pe povestea de dragoste dintre Winston si Julia.Adica,saturati de tele-ecran si vaporizare,ei se ascund de lume (neavand voie sa fie impreuna) si incearca sa comploteze impotriva Partidului.Sunt prinsi.Si se tradeaza reciproc,asta insemnand ca fiind torturati i-au rugat pe paznici sa fie inlocuiti de cealalta persoana.Winston de exemplu ura sobolanii.L-au dus in camera 101,unde urma sa fie mancat de sobolani.Cedeaza psihic si striga:
-Pe Julia!Pe Julia!
M-a ingrozit scena asta.In primul rand,nu-mi plac sobolanii.In al doilea rand,ORICE s-ar intampla Julia nu trebuia tradata.Punct.
Oricum,cartea incearca sa fie un fel de parodie a comunismului.Nu discut despre comunism ca nici eu nu stiu exact ce sa cred.Stiu doar ca m-as fi simtit ca intre gratii daca as fi trait atunci,si totusi,m-as simti in siguranta.Per total,o carte asa si asa.

Urmatoare carte a fost Kafka pe malul marii,a doua carte de Haruki Murakami pe care am citit-o(prima a fost Dupa cutremur).Am citit-o pentru ca imi place felul cum combina realul si imaginarul,intr-un fel ametitor.Eu,cel putin,ma simt ametita dupa ce citesc.Problema lui este ca seamana cu Ryu si am dat peste vreo 10 scene perverse,evident necenzurate.Japonezii astia nu se prind ca NU NE INTERESEAZA ce fac aia dupa ce se stinge lumina sau CA NU VREM atatea detalii?Prefer de 1000 de ori misterul din Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi.Nu ma intereseaza ce visa Kafka noaptea si nu ma intereseaza cu cine s-a culcat(cu ma-sa si sor-sa).Asta e ultima carte de Murakami care imi ajunge in maini.Ii bag in dosar,le pun eticheta si am terminat cu ei.