De ce am cumpăra mostre de parfum?

a

Acum ceva vreme obişnuiam să îmi cumpăr parfumul dorit şi să îl folosesc doar pe el până nu mai rămânea niciun strop. Lucrurile s-au schimbat, prefer să am mai multe parfumuri pe care să le alternez în funcţie de stare, de anotimp sau de ocazie. Iar asta înseamnă că trebuie să fac mai multe alegeri, să cercetez cu atenţie notele ce formează parfumul, să caut informaţii şi ce e mai important, să testez diverse arome. Cum altfel dacă nu prin mostre de parfum?

Acesta este subiectul acestui articol, de ce ar fi util să cumpărăm mostre de parfum înainte de a achiziţiona varianta full-size.

Primul motiv este cel care ne vine imediat în minte şi-anume că dacă alegem un parfum fără a şti cum miroase putem realiza în final că nu ni se potriveşte, că ni se pare prea dulce, că ne ameţeşte, că are o aromă neplăcută. Însă înţelegem că am ales greşit abia după ce am plătit produsul respectiv, iar parfumurile nu fac parte din categoriile cu preţuri scăzute, fiind mai degrabă o investiţie de 100,200 de lei sau chiar mai mult. Practic sunt bani pierduţi dacă noi nu ajungem să folosim parfumul respectiv. Lucrurile se schimbă atunci când cumpărăm mostre, dacă alegem un parfum nepotrivit pierdem 4-5 lei, nu sute de lei. În cazul în care ne place, putem merge la sigur şi cumpărăm parfumul fără alte griji.

Mostrele mai au un avantaj, tot datorită preţului. Fiind ieftine, putem comanda mai multe pentru a ne face o idee despre diferite branduri şi din acestea să ne alegem preferatul. Este mai dificil însă să cumperi cinci parfumuri, de exemplu, pentru a vedea care e cel semnătură. Mi s-a întâmplat să fiu atrasă de anumite parfumuri datorită notelor, designului, brandului şi după încercarea mostrelor să mă pot decide uşor care este cel potrivit pentru mine, ce mi-aş dori să încerc în perioada respectivă.

b

Puteţi însă să spuneţi că nu e nevoie să le cumpărăm, putem merge în magazine specializate şi să încercăm parfumuri după pofta inimii. Este adevărat, însă eu am trei motive pentru care nu fac asta prea des. În primul rând, nu mă mulţumesc să încerc un parfum o singură dată înainte de a mă decide, iar o mostră de 1 ml îmi ajunge pentru 3-4 folosiri şi mai mult decât atât pot alege când o folosesc . De asemenea, există situaţii când nu există testere pentru un parfum şi singura posibilitate de a nu face o alegere „oarbă” este să cumperi o mostră. Ultimul motiv ţine mai mult de comoditate, este mai simplu să adaugi în coş câteva mostre fără să pleci din faţa calculatorului.

Cum plănuiesc să plasez o comandă pe Aoro.ro, m-am gândit să adaug o mostră dintr-un parfum despre care am auzit numai de bine şi pe care l-aş adăuga la colecţie: Lolita Lempicka Lolita Lempicka. Încă nu m-am hotărât dacă să aleg o mostră de 1 ml ( 4 lei) sau de 5 ml (11 lei) pentru a-l testa mai mult timp. Vă atrag atenţia că preţurile sunt atrăgătoare şi la produsul full-size: 103 lei (50 ml) şi 131 lei (100 ml), deci dacă mostra îmi va fi pe plac, cel mai probabil voi achiziţiona un parfum Lolita Lempicka.

Voi cumpăraţi mostre? V-au fost de folos până acum?

Anunțuri

Summer Orkestra- Impresii şi premii

Am aşteptat până în momentul livrării premiilor pentru a vă povesti despre Summer Orkestra. Cei care mă urmăriţi ştiţi deja despre ce este vorba, mai ales pentru că mulţi dintre voi m-aţi ajutat, aţi apreciat articolele din concurs şi m-aţi încurajat. Pentru cei care nu ştiu, Orkestra din această vară a adus 61 de campanii pentru bloggeri unde ni se punctau creativitatea şi impactul în blogosferă.

Trebuie să recunosc că nu am pornit cu mare entuziasm în această ediţie fiind aproape sigură că nu am şanse să câştig nimic, din această cauză nu am scris niciun articol în prima lună. Încurajată fiind de unele persoane, am zis să încerc şi să înscriu câteva articole. Plănuiam să mă înscriu la maxim 5-6 campanii, însă în final am participat la 30. Primele note îmi amintesc că au fost mici 12-13 din 15, apoi am primit din ce în ce mai mulţi de 14 şi doi de 15 ( pentru care am fost extrem de încântată, 15 fiind o notă mai rară). Am muncit mult în acele săptămâni, am promovat articolele oricând aveam timp liber, am discutat cu alţi bloggeri şi cititori, spre final am fost aproape convinsă că nu voi câştiga nimic deoarece începusem să scad în clasament. Iar am muncit, iar am promovat, am înscris articole pe ultima sută de metri ( am luat un 15 pentru un articol înscris în ultima zi) şi am ajuns la 12 premii. Astăzi au sosit premiile şi vă voi arăta pentru ce am muncit.

DSCN5344 DSCN5346

Din 4 campanii Philips am câştigat 3, unul din premii fiind acest fier de călcat. Articolul este a luat 14 puncte şi s-a numit Revolta din dulapul cu haine. Puteţi da click pe nume pentru a citi articole, linkul vă va deschide o nouă pagină deci puteţi continua cu lectura acestei postări.

DSCN5352 DSCN5353

Un premiu pe care mi l-am dorit extrem de mult a fost acest ceas Alfex câştigat în campania Watchshop. Era aranjat mai bine înainte să umblu eu la el, scuzaţi-mi neîndemânarea. Articol meu a primit 14 puncte şi am ieşit pe locul I: La ceas de seară.

DSCN5354 DSCN5357

Un alt premiu a fost acest ceas cu proiecţie activată la zgomot. Nu ştiu de ce aparatul meu a făcut să pară că în sufrageria mea este întuneric pentru că ne aflam în plină zi, partea bună este că se vede cum se luminează ceasul atunci când vorbeşti. Pe perete, am fotografiat cum se proiectează ora. Mi s-a părut foarte tare sistemul şi mi s-a mai dus din regretul că am pierdut o tabletă la diferenţă de 0,06 puncte. Articolul meu a primit nota 14 şi îl puteţi găsi aici.

DSCN5359

Tot de la Philips am primit o placă de păr profesionistă, după ce m-am clasat pe locul 2. Cutia este foarte elegantă, placa arată foarte bine, vă voi spune mai multe după ce o folosesc. Articolul Povestea părului care refuza să strălucească mi-a adus primul meu 15.

DSCN5364 DSCN5367 DSCN5372 DSCN5373

La campania Philips Kitchen m-a atras cel mai mult storcătorul care se dădea pentru locurile 4 şi 5. Am scris fără prea multă speranţă pentru că aveam nevoie de 15 pentru a fi pe ultimul loc, şanse foarte mici pentru mine. Totuşi, chiar 15 am luat pentru articolul Echipa mea din bucătărie pentru cele mai delicioase feluri. Storcătorul este ceva mai mare decât mi-aş fi imaginat şi mi-a creat ceva greutăţi când curierul mi-a înmânat coletul.

Acestea sunt premiile care au ajuns, în rest am primit vouchere.

DSCN5375 DSCN5376 DSCN5377 DSCN5378

Este vorba de un voucher de 100 de lei pe Elefant, un voucher de 300 de lei pe Litera, un voucher de 350 de lei pe PointShop şi un voucher de 500 de lei pe Secundar. Pentru aceste campanii am făcut deja comanda şi vă voi arăta pe măsură ce sosesc ce mi-am luat. La campania PortalTurism, am câştigat un voucher de 200 de lei, dar pentru că este valabil un an încă nu m-am interesat cum pot obţine weekendul la munte şi când. La SmartLighting m-am clasat pe locul 5 şi am câştigat o Plafonieră Candellux care se pare că va sosi separat prin curier. Vom vedea. La Vision, am câştigat un voucher de 200 de lei pentru un tablou personalizat, momentan aştept răspuns de la ei să văd cum intru în posesia lui. Dintre aceste vouchere, cele mai aşteptate au fost pentru Elefant şi Litera pentru că am putut să îmi comand cărţi după pofta inimii.

DSCN5374

În colet am mai primit o diplomă, un steag Cocktail+ informaţii despre ofertele lor, un pix şi un calendar.

DSCN5379Colecţionez pixuri, deci acest bonus m-a bucurat.

Premiile au fost consistente şi munca pe măsură. De asemenea, ţin să mulţumesc cititorilor care m-au ajutat şi susţinut pe parcursul întregii competiţii. Sper să fiţi alături de mine şi în această toamnă când alte provocări mă aşteaptă. Mulţumiri şi organizatorilor pentru că au creat o competiţie frumoasă pentru bloggeri şi persoanelor care m-au convins că am şanse să câştig, vor şti ei despre cine este vorba.

Mulţi dintre voi m-aţi întrebat încă din timpul competiţiei dacă voi face un astfel de articol, promisiunea mea este acum îndeplinită. Mai am o promisiune făcută cititorilor, să ştiţi că nu v-am uitat.

Ce părere aveţi despre această competiţie, despre articolele cu care am participat, despre premii?