Review: Despre un parfum feminin pe nume Ricci Ricci Dancing Ribbon

o.12655

Dansul are o parte senzuală, ameţitoare, ce devine cu atât mai periculoasă, mai puternică atunci când se îmbină cu arome deosebite precum cele din parfumul Ricci Ricci Dancing Ribbon de la Nina Ricci. Acest parfum te înconjoară cu notele sale şi te cucereşte treptat până atunci când hotărăşti că el va fi alesul tău pentru sezonul rece.

Aşa mi s-a întâmplat şi mie, m-am „ataşat” de el şi nu cred că îl voi lăsa deoparte în această toamnă iarnă ( temperaturile scăzute nu mă fac să cred că e început de noiembrie). De altfel, este primul parfum de la Nina Ricci pe care îl deţin şi l-am ales în detrimentul unor parfumuri de la aceeaşi casă, însă mult mai cunoscute. De ce? Mi se pare că mi se potriveşte mai mult decât celelalte,  este un parfum jucăuş, dulce,  nu este însă atât de puternic încât să provoace ameţeală sau alte stări neplăcute.

DSCN5480

Înainte de toate, trebuie să menţionez că primul lucru pe care îl observăm la un produs este ambalajul, iar acest parfum are toate şansele să impresioneze. Sunt convinsă că multe persoane l-au ales sau măcar au avut curiozitatea de a-l încerca tocmai datorită designului.  Din câte am văzut, în ultimul timp este o tendinţă din ce în ce mai puternică de a crea sticluţe frumoase, cu detalii interesante sau cu forme deobite  care să încânte privirea şi să creeze o legătură cu notele parfumului.

Cutia în care vine parfumul este simplă, conţinând câteva informaţii despre conţinut şi având acele dungi roşii ce se vor regăsi şi pe sticluţă. Aceasta este atât de frumoasă, cu fundiţa ce reflectă lumina şi cu un capac delicat! Trebuie să mărturisesc că am petrecut câteva momente doar analizând formatul parfumului şi admirându-l.

Sticluţa este frumoasă, adevărat, însă parfumul în sine nu ne dezamăgeşte, fiind şi mai atractiv. Întâi avem de-a face cu notele de bază: ghimbir, zmeură şi rabarbar, la prima vedere parfumul mi s-a părut uşor condimentat. Notele de mijloc sunt turberoza şi trandafirul, însă eu nu le-am simţit prea puternice. Mult mai uşor de simţit mi s-au părut cele bază: lemn de santal şi paciuli. Per total însă, aceste note formează un parfum dulce în care zmeura mi s-a părut cea mai „curajoasă” notă. Este numai  bun de purtat când temperaturile sunt mici, va fi observat de trecători, fără a fi deranjant. Este genul de parfum după care te întorci, care îţi rămâne în minte şi pe care l-ai vrea în colecţie.

În ceea ce priveşte persistenţa, eu am observat că două pufuri de parfum sunt suficiente pentru aproximativ şase ore, acest lucru mi se pare suficient şi mă mulţumeşte. După cum spuneam la început, eu îl voi folosi foarte mult în această perioadă şi mă voi bucura de aroma lui fructată, uşor lemnoasă.

Ca informaţie sper eu utilă, parfumul Ricci Ricci Dancing Ribbon de la Nina Ricci are un preţ bun pe Aoro.ro, pentru 50 ml veţi plăti 146 de lei, iar dacă nu sunteţi încă convinse că  vi se potriveşte puteţi încerca o mostră de parfum ( 5 lei).

Voi îl aveţi în colecţia de parfumuri? Vă place? Vi-l doriţi?

Anunțuri

De ce am cumpăra mostre de parfum?

a

Acum ceva vreme obişnuiam să îmi cumpăr parfumul dorit şi să îl folosesc doar pe el până nu mai rămânea niciun strop. Lucrurile s-au schimbat, prefer să am mai multe parfumuri pe care să le alternez în funcţie de stare, de anotimp sau de ocazie. Iar asta înseamnă că trebuie să fac mai multe alegeri, să cercetez cu atenţie notele ce formează parfumul, să caut informaţii şi ce e mai important, să testez diverse arome. Cum altfel dacă nu prin mostre de parfum?

Acesta este subiectul acestui articol, de ce ar fi util să cumpărăm mostre de parfum înainte de a achiziţiona varianta full-size.

Primul motiv este cel care ne vine imediat în minte şi-anume că dacă alegem un parfum fără a şti cum miroase putem realiza în final că nu ni se potriveşte, că ni se pare prea dulce, că ne ameţeşte, că are o aromă neplăcută. Însă înţelegem că am ales greşit abia după ce am plătit produsul respectiv, iar parfumurile nu fac parte din categoriile cu preţuri scăzute, fiind mai degrabă o investiţie de 100,200 de lei sau chiar mai mult. Practic sunt bani pierduţi dacă noi nu ajungem să folosim parfumul respectiv. Lucrurile se schimbă atunci când cumpărăm mostre, dacă alegem un parfum nepotrivit pierdem 4-5 lei, nu sute de lei. În cazul în care ne place, putem merge la sigur şi cumpărăm parfumul fără alte griji.

Mostrele mai au un avantaj, tot datorită preţului. Fiind ieftine, putem comanda mai multe pentru a ne face o idee despre diferite branduri şi din acestea să ne alegem preferatul. Este mai dificil însă să cumperi cinci parfumuri, de exemplu, pentru a vedea care e cel semnătură. Mi s-a întâmplat să fiu atrasă de anumite parfumuri datorită notelor, designului, brandului şi după încercarea mostrelor să mă pot decide uşor care este cel potrivit pentru mine, ce mi-aş dori să încerc în perioada respectivă.

b

Puteţi însă să spuneţi că nu e nevoie să le cumpărăm, putem merge în magazine specializate şi să încercăm parfumuri după pofta inimii. Este adevărat, însă eu am trei motive pentru care nu fac asta prea des. În primul rând, nu mă mulţumesc să încerc un parfum o singură dată înainte de a mă decide, iar o mostră de 1 ml îmi ajunge pentru 3-4 folosiri şi mai mult decât atât pot alege când o folosesc . De asemenea, există situaţii când nu există testere pentru un parfum şi singura posibilitate de a nu face o alegere „oarbă” este să cumperi o mostră. Ultimul motiv ţine mai mult de comoditate, este mai simplu să adaugi în coş câteva mostre fără să pleci din faţa calculatorului.

Cum plănuiesc să plasez o comandă pe Aoro.ro, m-am gândit să adaug o mostră dintr-un parfum despre care am auzit numai de bine şi pe care l-aş adăuga la colecţie: Lolita Lempicka Lolita Lempicka. Încă nu m-am hotărât dacă să aleg o mostră de 1 ml ( 4 lei) sau de 5 ml (11 lei) pentru a-l testa mai mult timp. Vă atrag atenţia că preţurile sunt atrăgătoare şi la produsul full-size: 103 lei (50 ml) şi 131 lei (100 ml), deci dacă mostra îmi va fi pe plac, cel mai probabil voi achiziţiona un parfum Lolita Lempicka.

Voi cumpăraţi mostre? V-au fost de folos până acum?

Colete primite

Cu siguranţă luna septembrie ar trebui să devină Luna Coletelor, nu trece o zi fără să primesc telefoane de la curieri. Unele sunt premii, altele sunt trimise de cei cu care colaborez şi mai avem bineînţeles pe cele comandate de mine. Mai jos vă voi lăsa o listă cu toate coletele din ultimul timp, tot ce trebuie să faceţi pentru a citi despre ele este să daţi click. Până atunci, vă voi vorbi despre două colete primite recent.

DSCN5480 DSCN5482 DSCN5483 DSCN5484Într-un final a sosit coletul de la Secundar, a durat mai mult pentru că ceasul a fost trimis pe comandă. Îmi doream de ceva timp să îmi cumpăr un parfum de la Nina Ricci, iar alegerea mea a fost Dancing Ribbon care, de altfel, miroase foarte bine şi arată minunat. Mi-am mai ales un ceas clasic cu brăţară neagră din piele şi cadran simplu.

DSCN5474 DSCN5477 DSCN5478 DSCN5479

Până acum, nu primeam colete sâmbăta, nu ştiu ce s-a întâmplat dar lucrurile s-au schimbat. Sâmbăta trecută a sosit comanda de la Elefant, iar sâmbăta aceasta tabloul personalizat de la Vision. Am avut de ales dintr-o mulţime de posibilităţi, practic orice imagine poate fi aplicată pe un tablou, însă l-am ales pe acesta împreună cu al meu prieten pentru că ne-au plăcut mult tonurile din imagine, albastru versus portocaliu. Eu sunt încântată de cum arată, vouă vă place?

Alte colete:

Himalaya Herbals

PointShop– cumpărături pentru facultate

Litera

Elefant

Yves Rocher

Premii Orkestra

De asemenea, nu uitaţi de concurs! Click aici pentru înscrieri.

Atunci când simţurile se trezesc

Atunci când cumperi un parfum primeşti la pachet o poveste, a unui răsărit pe malul mării, a unui eveniment special plin de trăiri intense sau a unei plimbări printre copaci cu frunze ruginii. Zeci de poveşti din toate colţurile lumii se adună la sfat printre notele de vârf a acestei cutiuţe magice, amintindu-ţi de o persoană, de o întâmplare aflată în strânsă legătură cu aroma parfumului.

Simţurile noastre se trezesc atunci când inspirăm adânc mireasma unui parfum încântător, iar persoana care îl poartă ne atrage atenţia. Pentru câteva momente, suntem suspendaţi într-o stare de fericire îmbătătoare din care nu mai vrem să ieşim vreodată. Din această cauză, dorim să avem parfumuri suave în ton cu personalitatea noastră şi dorim , de asemenea, ca cel drag să poarte un parfum senzual, care să ne atragă şi să ne ofere acea stare odată cu fiecare îmbrăţişare sau apropiere. În doi, parfumul face mai multă senzaţie.

paco-rabanne-1-million3

Atunci când vrei să îi faci un cadou persoanei care ţi-a fost mereu alături şi care ţi-a oferit cele mai frumoase momente, te gândeşti că vrei să transmiţi milioane de sentimente puternice, milioane de îmbrăţişări strânse şi milioane de mulţumiri de aceea cred că cel mai potrivit parfum pentru al meu băiet ar fi 1 Million by Paco Rabanne. Este un parfum puternic, cu o uşoară tentă dulceagă ce te duce imediat cu gândul la o senzualitate jucăuşă, putând fi purtat cu succes la o întâlnire, la un eveniment, în general seara când notele sale parfumate îşi sporesc atracţia.

1 Million este potrivit pentru un cadou întrucât vine într-o cutie elegantă, aurie ce va insinua aromele deosebite ce se ascund în interior. Notele precum condimente, lemn, scorţişoară, mentă, trandafiri sau ambră sunt pregătite să învăluie purtătorul într-o aură parfumată şi să creeze poveşti frumoase.

Atunci când m-am hotărât ce parfum poate încânta atât simţurile lui, cât şi ale mele nu mi-a mai rămas decât un click pentru a găsi parfumuri originale de pe OnlineParfum şi de a plasa o comandă. Acest site mereu la îndemână oferă o selecţie vastă de parfumuri de damă sau bărbăteşti, seturi şi chiar cosmetice, aici am găsit de altfel setul meu preferat de la Deborah.

Deborah-Fluffy-1

Parfumul cu note suave este pregătit să fie dăruit şi să împrăştie un milion de pufuri cu fericire, însoţindu-l pe cel drag în orice ocazie deosebită. Atunci când ştii că ai făcut alegerea potrivită, bucuria este mult mai uşor de obţinut.

Review: Gel revitalizant pentru ochi de la Bellapierre

cosmetics-revitalizing-eye-gel-ten

 

A sosit vremea pentru un review al gelului revitalizant pentru ochi de la Bellapierre primit în urmă cu o săptămână de la Myfragrance. Coletul a conţinut două geluri (unul ajungând la o cititoare a blogului) şi două mostre de parfum care miros splendid.

Gelul a venit într-un recipient foarte elegant ( pe care am de gând să îl păstrez), cu capac negru pe care sunt inscripţionate literele Bp. Are o  pompiţă care eliberează doar câteva picături de produs, deci nu aveţi cum să faceţi risipă.

Ce promite să facă?

Special conceput pentru pielea delicata din jurul ochilor, gelul pentru ochi Bellapierre neutralizeaza radicalii liberi si ajuta la eliminarea pungilor de sub ochi, redand totodata elasticitatea tenului si producand efectul de lifting. Acest ser hidratant si delicat cu absorbtie rapida combina extractul din fructe cu vitaminele si imbunatateste actiunea antioxidantilor.
Reduce aparitia liniilor fine si a ridurilor, neutralizeaza radicalii liberi, apara impotriva factorilor nocivi ai mediului si stimuleaza sinteza de colagen. Odata absorbit in piele, ramane eficace timp de minimum 72 de ore.

Mă aflu într-o perioadă în care chiar aveam nevoie de un produs care să îndepărteze oboseala din zona ochilor, cantitatea mea de somn a scăzut odată cu competiţia Orkestra în care sunt implicată, cu diferitele colaborarări pe care le-am contractat şi bineînţeles, cu cititul şi Read-a-thonul de vară.  L-am folosit cu încredere şi rezultatele nu s-au lăsat aşteptate.

Îmi place mult textura gelului, faptul că se absoarbe repede şi totuşi rămâne eficace timp de 72 de ore. Este un produs util ce a fost creat pentru binele pielii noastre. De altfel, a câştigat Beauty Awards, încă o confirmare a eficienţei sale.

Cantitatea este de 15 ml, iar preţul 272 lei. Este destul de scump, dar fiind folosit în cantităţi mici nu se termină atât de repede.

Voi l-aţi încercat? Ce părere aveţi despre cosmeticele Bellapierre?

 

Bagajul călător

Sunt gol.

Se aşeză pe o bancă pustie de lângă o staţie de autobuz şi oftă prelung: Sunt gol.

Sunt un bagaj călător, unul care a plecat de acasă cu cele mai mari speranţe şi care a avut parte numai de dezamăgiri pe parcurs. Ai mei erau foarte încântaţi de vacanţă, abia aşteptau să zboare pentru prima oară cu avionul şi să viziteze tot ce le ieşea în cale. Mă simţeam bine, chiar uşor săturat, pentru că avea atât de multe planuri ea m-a umplut până la refuz. Aveam împachetat tot ce mi-aş fi dorit: haine, încălţăminte, cosmetice, aparate de fotografiat, termosuri. Era un vis devenit realitate. Aici începe însă tragedia. Am fost furat de la aeroport şi golit fără milă. Am fost dus ceva mai departe şi aruncat, ca pe o cârpă inutilă. Probabil că nu li s-a părut că sunt valoros.

Acum sunt gol. Oamenii se gândesc uneori la scopul lor pe acest pământ, la cine sunt ei şi ce e de făcut. Când nu găsesc răspunsuri, au o stare combinată de tristeţe, disperare şi nemulţumire. Asta simt eu acum, iar golul mă macină încetul cu încetul…

Se ridică şi porni la drum, după cum se vedea vremea nu era în favoarea lui, norii negri se adunau pe cer şi îl priveau ameninţător. Va trebui să găsesc un loc în care să mă adăpostesc. dar cine oare mă va primi în halul în care sunt?

Să tot fie două ore, chiar trei de când umbla pe drumul neprimitor, iar primii stropi de ploaie se rostogoleau deja pe suprafaţa lui tristă. La un moment dat, zări un castel ce părea scos din basme, din paginile proaspăt tipărite şi frumos mirositoare a unei cărţi. Fu şi mai surprins când porţile acestuia s-au deschis larg, cu un scârţâit uşor. În fond, ce mai avea de pierdut? Păşi cu grijă pe treptele de piatră, înainte să bată la uşă aceasta se deschise.

LOGO-elefant.ro-RGBÎn lumina difuză din cameră, văzu un elefant. Un elefant în carne şi trompă. Singurul lucru care ieşea în evidenţă, fiind diferit de ce a văzut bagajul în documentare era culoarea: un verde deschis, ca o floare abia născută. Nu părea a fi răuvoitor, aşa că socoti că ar fi politicos să se prezinte:

– Stimabile elefant, sunt un bagaj  călător uitat de stăpâni, am fost furat şi nu vă pot oferi nimic în schimbul găzduirii. Sunt gol, dar cinstit. Îmi pare rău pentru…

– Ei, ce zici? Te aşteptam de mult timp, avem atâtea lucruri de făcut. Trebuie să te facem prezentabil, noii tăi stăpâni vor să te cunoască în curând.

– Noii mei stăpâni? Prezentabil? Ce se întâmplă?

– Ar trebui să ştii că nu e bine să pui atât de multe întrebări odată. Te vom umple cu toate necesare şi te vom preda unui cuplu simpatic. Pleacă în concediu peste trei zile şi au spus că îşi doresc neapărat un bagaj ca tine. Sigur, poţi să îi refuzi, dar trebuie să îmi spui asta imediat, ca să pot rezolva problema.

-Nu, nu, sigur că vreau, mă simt flatat că mă vor, eu…sunt gol şi urât.

– Vai de mine, în castelul meu nu se vorbeşte aşa! Te rog frumos! Acum, la treabă, te rog să te aşezi cât timp eu aduc cele necesare.

Deşi părea masiv şi nu tocmai gingaş, elefantul nu era deloc stângaci, se mişca repede şi eficient. În câteva clipe, camera era plină de diverse colete, care mai de care mai misterioase.

1 (2) 2 (2) 3 (2) 4 (2) Click aici pentru oferta de fuste. 

Stăpâna ta e mare iubitoare de fuste şi trebuie să îţi spun că e în zodia Gemeni, deci va alege fuste delicate, feminine şi fusteîndrăzneţe, decupate deopotrivă. O cunosc prea bine şi ştiu ce recomandări să-i fac, vei vedea şi tu la momentul potrivit. Să nu mai spunem că fustele sunt accesibile ca preţ, de aceea ea mă vizitează destul de des.

1 2

– Să vezi ce frumos îi stă în rochii, în negru e elegantă, seriosă, cu un corp de invidiat, în bej este jucăuşă, veselă, iubitoare de plimbări. Ea caută modele cu croiala bine lucrată, ce cad frumos pe corp.

3 4

– De multe ori, el nu prea are câştig de cauză pentru spaţiul din bagaj, dar pentru că mi-a spus multe glume bune şi am mai ieşit la o terasă cu el, îi fac o favoare şi îi strecor câteva tricouri şi o pereche de blugi. Strictul necesar, nu-i aşa?

5 6 7 4Click aici pentru oferta de încălţăminte. 

– E necesar ca cei doi să aibă perechi de încălţăminte comede, care să îi ducă cu bine prin toate drumeţiile lor. Nu vrem să asumăm riscuri inutile şi să ne trezim cu bătături nemiloase, deci calitatea e primul criteriu pe care îl adăugăm în bagaj. Pentru ea, am făcut un compromis şi am adăugat o pereche de pantofi elegantă, cu toc înalt care să-i evidenţieze gamba frumoasă. Crezi că mai poţi?

– Mă simt atât de bine fără golul acesta interior, acum când sunt al cuiva care mă preţuieşte. Să vedem ce mai poţi să aduci.

8 9 10 11

 

– Mai avem o pereche sofisticată de ochelari de soare care să o protejeze de razele dăunătoare, cercei delicaţi din argint care să sclipească alături de gingaşele ei urechi, o gentuţă colorată (sper că nu te simţi ofensat, dar nu poate ieşi cu tot bagajul în oraş) şi preferatul meu, un ceas precis, inovativ, cu detalii remarcante.

12 13 7 8

– Corpul stăpânei tale trebuie răsfăţat cu untul de shea de la Jasmin, părul trebuie învăluit într-un strat generos de cremă cu extract de Rooibos. Parfumul nu îi lipseşte niciodată din geantă, i-am ales un Kenzo cu aromă fresh, de vară. Apropo, să nu uiţi să o atenţionezi în legătura cu plaja, să ai grijă să folosească un spray cu protecţie solară adecvat.

DSCN3025DSCN3030 DSCN3031 DSCN3034 Click aici pentru cărţi.

– Patru cărţi frumoase de la autorii lor preferaţi trebuie neapărat adăugate. Stai liniştit, sunt ultimele lucruri cu care te impovărez, sper să rezişti cu bine. De altfel, văd că eşti făcut dintr-un material rezistent, iar în meseria ta cea mai importantă este voinţa. Dacă îţi doreşti să îi faci fericiţi pe ei cu tot ce le aduci, vei reuşi. Ai un avantaj: lucrurile provin de la mine şi ştiu ce să aleg.

– Sunt gata să îi încânt cu ceea ce port în mine, sper să mă placă acum că nu mai sunt gol şi trist.

– Stai liniştit, după ce ai ieşit din castelul meu se vor găsi tot felul de pretendenţi pentru tine, tu însă să le rămâi fidel lor şi vei fi răsplătit. Nici nu se pune în discuţie să te uite vreodată.

Vă pot spune acum că bagajul a trăit mulţi ani fericiţi alături de cuplul stăpân, că i-a însoţit în toate colţurile lumii şi a asistat chiar la venirea unui nou membru al familiei, care avea ca obicei să pună jucării în el sau să îşi construiască o casă acolo. Nu putem spune chiar că îl deranja, dar nu înţelegea exact de ce personajul e mai mic decât stăpânii lui. Poate că e gol cum a fost el în vremurile de restrişte şi mai târziu va creşte mare. Cine ştie?

 

După sfârşitul fericit al poveştii cu bagajul călător, vă invit să vă gândiţi la fericirea bagajului vostru de concediu. Îi lipseşte ceva? Fuga pe elefant, un mall al familiei tale ce cuprinde peste 130.000 de produse din categoriile: cărţi, ebooks, îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării, accesorii, cosmetice şi parfumerie. Pentru a nu vă umple bagajul şi a vă goli buzunarele, vă recomand să vă înscrieţi în clubul elefant.ro şi veţi primi un voucher de bun venit de 90 de lei, reduceri exclusive sau cadouri. Altfel spus, economiseşti în timp ce cumperi cele necesare pentru concediu.